Uncategorized

Aici ai parte de tot profesionalismul necesar

Probabil ca fiecare dintre noi am mai auzit despre celulele stem, insa stim in realitate cat de eficiente sunt acestea? In fiecare zi se fac noi cercetari si se cauta modalitati prin care celulele stem sa fie utilizate pentru tratarea a diferite afectiuni, in prezent existand o lista cu peste 80 de boli, dintre care unele foarte serioase care pot fi tratate, iar aici putem aminti diabetul de tip 2, leucemia si nu numai. De asemenea, in viitorul apropiat se vor gasi solutii si pentru alte afectiuni, astfel ca cine vrea sa afle mai multe despre medicii si celulele stem, cu siguranta, a nimerit in locul potrivit la Stemsure.

Cum functioneaza?

Celulele stem au rolul de a capata diferite functii dobandite de alte tipuri de celule si care din diferite motive sunt afectate, astfel incat le vor putea inlocui pe acestea cu unele sanatoase, ceea ce presupune ca recuperarea se va face in cel mai scurt timp. Pe aceasta cale se pot regenera celule, tesuturi sau organe, motiv pentru care tratamentele cu celule stem sunt foarte eficiente si aduc posibilitatea de a trata chiar si cele mai complexe afectiuni, printre care si leucemia.

Cum se preleveaza?

Exista diferite proceduri de prelevare care difera in functie de sursa aleasa pentru ca celulele stem se gasesc in tot corpul, insa de multe ori se apeleaza la maduva osoasa, caz in care este nevoie de inserarea unor ace subtiri in zona respectiva pentru a obtine sangele din care mai apoi sunt separate celulele stem. Totusi, o solutie si mai practica este adusa de sangele cordonului ombilical intrucat aceasta este o sursa foarte bogata la care se apeleaza imediat dupa nastere, in caz contrar sursa este irosita.

Cand se folosesc?

Tratamentele cu celule stem se pot dovedi a fi utile intr-o multime de contexte intrucat acestea ajuta la regenerarea tuturor organelor corpului, fie ca vorbim despre piele, rinichi, ficat, plamani si nu numai, insa acestea se pot folosi si pentru tratarea leucemiei sau a diferite forme de cancer, fapt care presupune ca nici nu mai este nevoie de liste interminabile pentru donatorii de organe.

Unde se depoziteaza?

Ce este de facut dupa ce sunt prelevate celulele? Daca nu sunt folosite, acestea se vor depozita in locuri special amenajate, precum cele puse la dispozitie de catre Stemsure, urmand a fi folosite chiar si peste 2 decenii, fara a-si pierde din proprietati de-a lungul timpului.

Cat costa?

Nu in ultimul rand, nici nu este nevoie de bugete ridicate in acest sens intrucat preturile sunt accesibile, iar aici poti alege din cateva pechete, cel mai comun fiind cel la numai 1.390 de euro, pe cand pentru cel mai complet trebuie sa se aloce 1.000 de euro in plus.