Servicii

Cum am scăpat de chelie cu un implant de păr

Credeți în regenerarea părului prin implant si transplant de păr? Nici eu nu credeam, până nu am testat-o pe pielea mea!

Salut! Sunt Cristi, am 38 de ani și sunt fotograf profesionist. Sunt mulțumit de viața mea și felul in care trăiesc qtreatment outpatient treatment center. Nu același lucru se întâmpla în urmă cu doi ani, pe vremea când părul îmi cădea și aveam chelie.

În termeni medicali fenomenului de chelire i se spune alopecie. Eu îi spun simplu – chelire și ca să scap de ea am trecut prin toate fazele pe care le traversează bărbații predispuși sau afectați de problemele de păr.

  • mi-am lăsat părul să crescă și îl pieptănam spre față, încercând să acopăr pistele formate desupra tâmplelor,
  • am purtat șapcă, fes și bandană,
  • am folosit toate, dar absolut toate șampoanele și tratamentele existente pe piață,
  • am încercat să nu mă mai stresez,
  • mă spălam ușor, ușor, pe păr și nu mă frecam pe cap cu prosopul, după duș,
  • ajunsesem să dorm cu un prosop pe pernă, pentru igienă
  • am luat vitamine, Zinc, dar și suplimente care grăbesc creșterea părului și îi întăresc rădăcina.

Am încercat metode tradiționale și mai puțin tradiționale și am sfârșit prin a mă tunde la zero. ZERO!

Credeam că nu se mai poate face nimic și că așa mi-a fost scris…să fiu chel! Dar, ce să vezi! Cu păr sau fără, scalpul trebuie îngrijit și după ce renunți la păr! Astfel, oricum aș fi dat-o, nu mai eram eu cel din trecut! Ca să mă consolez și să îmi treacă dorul de părul meu, mi-am lăsat barba să crească.

Până într-o zi, când am semnat un contract cu un lanț de Barber Shop-uri care aveau nevoie de serviciile mele. Și, iată-mă nevoit să petrec 3 zile în cele trei locații ale lor. Ce chin, ce supliciu, să vezi atâția bărbați cu păr cum sunt tunși, care mai de care mai sofisticat, iar tu, un chelios nefericit, să fii nevoit să îi fotografiezi qtreatment.com.

 

Cum am scăpat de chelie cu un implant de păr. Unde se realizează implant de păr la standarde bune și prețuri ok!

 

În cea de-a doua zi însă, am cunoscut un fost chelios. Tipul asta, care arăta de 33 – 34 de ani, avea o alură sportivă, barbă scurtă, păr des și o frezură modernă. Stând de vorbă cu el aveam să aflu că iși făcuse implant de păr în Turcia și că îi fuseseră implantate 4000 de grefe de păr in scalp!

Impresionat, am cerut detalii, iar el mi-a recomandat serviciile Spitalului Esteworld, din Turcia. Mi-a spus că implantul de păr nu doare și că refacerea după procedură este rapidă. În plus, după o lună și jumătate, părul implantat începe să crescă și să se regenereze în mod natural.

 

Cum am scăpat de chelie cu un implant de păr. Cât costă implantul!

 

Primul lucru pe care l-am făcut după ce am discutat cu el a fost să caut pe internet informații – implant de păr – preț, implant de păr – păreri.

Am aflat că prețul unui implant de păr în Turcia costă în jur de 1.750 – 2.000 de euro. El se stabilește în funcție de complexitate și porțiunea de scalp pe care se lucrează, iar procedura de implantare durează câteva ore. Bun!

În cea de-a treia zi petrecută la barber shop, am mai cunoscut o persoană care apelase la implantul de păr. Acesta, pe langă implantul de păr își făcuse și un implant de barbă și pentru că nu îl credeam și aspectul său era natural, el mi-a arătat fotografii realizate înainte/după.

O lună mai tarziu, după ce am fost la o sedință gratuită de consiliere in București, la reprezentanța Spitalului Esteworld în România, plecam în Turcia și îmi făceam implant de păr. Acum, am scăpat de chelie cu ajutorul implantului de păr și mă tund numai la barber shop-uri.